Brownie cu unt de arahide
Deși activitatea mea preferată e să mănânc dulciuri, următoarea activitate preferată nu e să le și fac. Cred că mă irită strictețea cu care trebuie urmate rețetele, iar mie îmi place să gătesc cu ‘un pic dintr-aia’, ‘cam două linguri de’, și ‘parcă și niște’. Dar cum orice om i se face mai face poftă, mă trezesc încălzind cuptorul, înșirând absolut toate bolurile din casă – io nu mă joc când vine vorba de copt, mănâncă și ai mei la muncă dacă e nevoie (asta când nu le scoate șefămiu la vânzare) – și numărând ouă (nici măcar nu glumesc).
Iar dacă tot am adus vorba de șefă’miu, aceste brownies s-au născut din dorința mea de a-i demonstra că până și eu fac brownies mai bune decât ce cumpără el de la niște unii specializați, culmea, în brownies. Bine, la fel de deșteaptă am fost și când i-am zis că banana bread pe care o fac eu e infinit peste aia pe care o cumpără el. Cine credeți că face banana bread de 3 ori pe săptămână? Cine?
Tava pe care am folosit-o pentru rețeta asta are cam 30 cm lungime și 20 cm lățime, iar cuptorul l-am încălzit la 180 de grade. Deci, vă trebuie tavă și vă trebuie cuptor. Altfel, vă mai trebuie 200g ciocolată neagră, 200g unt, 250g zahăr, 4 ouă, 150g făină sau amidon de porumb, 60g pudră de cacao, 1/2 linguriță de sare. Vă mai trebuie și 300g unt de arahide (nu chiar cremos, dacă găsiți) și un ou foarte mare sau două mici.
Untul și ciocolata se topesc împreună într-un bol termorezistent, pe baie de aburi, până când compoziția devine uniformă. Lăsați treaba să se răcorească 10 minute. Într-un alt bol amestecați untul de arahide cu oul și lăsați-le deoparte. Înapoi la bolul cu ciocolată, adăugați zahărul, apoi ouăle, unul câte unul, amestecând cu bine un tel. Încorporați făina/amidonul, cacaoa și sarea. Turnați 2/3 din compoziție în tava tapetată cu hârtie de copt, apoi untul de arahide cât să acoperiți toată suprafața, apoi restul compoziției de ciocolată. Toată treaba se dă la cuptor 30 de minute. Servește cine apucă.