ce mai gătesc

Struguri copți cu miere și cimbru, ricotta, pâine prăjită

De ciudă că n-am reușit să iau înapoi alexandrablas.ro m-am apucat să coc toți strugurii din casă; și nu oricum, ci cu miere și cimbru proaspăt. Adică am încălzit cuptorul la 200°C, am spălat strugurii, am tăiat în jumătate bobițele (cc Bursuc) mai mari, pe cele mai mici le-am lăsat întregi. Am găsit o tavă, n-am găsit hârtie de copt. Am oprit cuptorul, am plecat să cumpăr hârtie de copt, m-am întors. Am pornit iar cuptorul, am înșirat strugurii, i-am stropit cu puțin ulei de măsline și miere, am jumulit niște cimbru proaspăt și l-am presărat peste ei și-am dat treaba la cuptor vreo 15 minute. Când am plecat după hârtia de copt am luat și pâine și ricotta, voi poate vă organizați mai bine. 

Cât s-au copt strugurii m-am tot gândit dacă să cumpăr domeniul ăsta sau nu, dacă o să scriu, ce-o să scriu și tot așa. Am scos strugurii din cuptor, le-am făcut și-o poză. Aș vrea să spun c-am prăjit o felie de pâine, dar au fost două. Într-un bol am frecat câteva linguri de ricotta (așa, cât pentru două felii de pâine) cu puțină miere, am întins treaba pe pâinea prăjită, am dat cu struguri, miere și mai mult cimbru proaspăt. Așa, cam că-n poză. Încă nu mi-e clar de ce, dar hashtagurile #bineblas și #blasnelasi se întorc.

  •   
  •   
  •   
  •